Licitații exclusiviste și cel mai bun pește ton din lume
Japonezii sunt oameni de onoare, e greu să le câștigi încrederea,
dar odată obținută, poți fi sigur că își vor respecta angajamentele.
Țin foarte mult la a livra produse de calitate, este o sursă de
mândrie pentru ei. Fiecare tranzacție are o latură personală,
astfel că Eugen zboară la Tokyo de câteva ori pe an pentru a se
întâlni cu furnizorii și merge chiar la prima sursă – cei mai buni
pescari care sunt responsabili de calitatea produsului livrat.
„Trebuie să te întâlnești cu oamenii, trebuie să te întâlnești cu
pescarii, cu vânzătorii, trebuie să te întâlnești cu toți și ei
trebuie să te accepte într-un fel,” spune Eugen.
În același timp, furnizorii vizitează Yūgin înainte de a decide
să deschidă o relație de business – pentru ei este foarte important
ca produsele lor să ajungă în restaurante respectabile, care livrează
o calitate înaltă. Efortul merită, totuși, spune Eugen:
„La mine, în galeria mea, eu aș vrea să am cel mai bun din lume,
ca lumea să fie impresionată.”
Uneori se întâmplă ca zborurile să întârzie și peștele să nu ajungă
la timp – în aceste cazuri, Eugen alege să nu compromită calitatea
și în schimb închide restaurantul pentru câteva zile.
Despre provocările antreprenoriatului și planurile de viitor
În ultimii 3 ani petrecuți la Masa, Eugen a avut oportunitatea
să-și antreneze mâna la antreprenoriat – acolo a învățat pentru
prima dată cum e să administrezi un restaurant, în afara bucătăriei.
A fost inițial surprins să vadă că o mare parte din bani sunt
necesari pentru resurse, asigurare, securitate, licențe legale
și salariile angajaților.
Eternul perfecționist, Eugen nu se oprește aici. Se consideră
norocos, dar este convins că unele lucruri nu trebuie lăsate în
voia soartei. Acum, pe lângă magia pe care o face în bucătărie,
își concentrează eforturile pentru a crește ca antreprenor:
merge la traininguri, schițează planuri de viitor și vrea să
extindă brandul Yūgin prin deschiderea unui nou restaurant
într-o locație mai favorabilă.
Eugen spune că, dacă vrei cu adevărat să ai propriul restaurant,
trebuie să fii pregătit să te implici 100%:
„Va trebui să fii contabil, spălător de vase, va trebui să faci
de toate la un moment dat.”
Una dintre greșelile pe care le-a făcut e că s-a concentrat prea
mult pe bucătărie în detrimentul aspectului de business, iar acum
încă recuperează la acest capitol.
„Trebuie să-ți placă foarte mult această industrie și să fii
conștient că nu va fi ușor, să știi sigur unde vrei să ajungi
atunci când începi.”
„Vreau să creez un viitor în care eu mă pot concentra
pe arta mea”
Deși spune că aspectul financiar nu este cel mai important pentru
el, este conștient că trebuie să se gândească la securitatea
financiară a familiei sale, astfel că una dintre direcțiile în
care vrea să-și extindă brandul este comercializarea unor produse
marca Yūgin, printre care sosul de soia și oțetul preparate după
rețete unice.
Eugen se concentrează pe planuri pe termen lung și ține foarte
mult să extindă brandul și numele Yūgin astfel încât acesta să îi
aducă profituri în viitor. Momentan analizează cum ar putea delega
Yūgin în viitor: „Pe măsură ce cresc posibilitățile, cresc și
planurile. De pe acum trebuie de gândit la douăzeci, treizeci de
ani înainte. Așa că trebuie de făcut alegerile mai bune de acuma.”
Foarte autocritic încă de mic, Eugen ține foarte mult la calitatea
serviciilor pe care le oferă și vrea să mențină standardele înalte
cu care și-a obișnuit oaspeții, astfel că nu vrea să „dilueze”
numele Yūgin deschizând mai multe restaurante.
În schimb, acesta planifică un restaurant într-o locație mai
favorabilă, unde poate să realizeze conceptul la care visează.
Deși priveliștea spre Central Park e parte integrală din experiența
Yūgin, restaurantul se află la etajul 37 al unei clădiri de birouri,
fapt care limitează considerabil posibilitățile în bucătărie,
spune Eugen.